De unde am venit?

Pentru a vă înțelege scopul aici, este util să știți de unde ați venit. Pe scurt, spiritul vostru a trăit în cer înainte să vă nașteți.

Calea Lactee este prezentată strălucind pe cerul nopții.

Noi am trăit, odată, în prezența lui Dumnezeu

Înainte ca pământul să fi fost creat, noi, toți, am trăit în prezența lui Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc. El a dorit ca noi să învățăm din experiențele pe care le avem aici, pe pământ, pentru a ne ajuta să devenim mai asemănători Lui. Asemenea copiilor care pleacă de acasă pentru a studia la facultate, a trebuit să plecăm din căminul nostru ceresc pentru a progresa personal, a învăța din greșelile noastre, a găsi bucurie și a crește în credință. Pentru a progresa, am avut nevoie de un mediu în care aveam să fim puși la încercare și să avem parte de provocări. Prin urmare, Dumnezeu a creat acest pământ și ne-a învățat planul Său pentru fericirea noastră. Noi, toți, suntem aici, deoarece ne-am pus încrederea în planul Său, care este menit să ne permită să ne întoarcem să trăim, din nou, în prezența Sa.

„Până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.” – Eclesiastul 12:7

Un drum de pământ prin pădure arătând mâna lui Dumnezeu în natură.

Aflați despre planul lui Dumnezeu pentru noi

Soarele strălucește printre nori, arătând mâna lui Dumnezeu în natură.
De unde am venit?

Înainte de a vă naște, ați trăit în prezența lui Dumnezeu, Tatăl vostru Ceresc. El v-a cunoscut, v-a iubit și v-a învățat despre alegerile care duc la fericire trainică. Această perioadă este numită viața premuritoare.

Un nou-născut doarme înfășurat într-o păturică albastră.
Dumnezeu ne-a prezentat planul Său

Dumnezeu a dorit ca noi să venim pe pământ pentru a dobândi un trup fizic. Aici, noi avem de înfruntat încercări și situații care ne ajută să învățăm și să progresăm pentru a putea deveni mai asemănători Lui.

Isus Hristos este ales ca Salvator în viața premuritoare
Isus a fost ales să fie Salvatorul nostru

Dumnezeu știa că noi aveam să facem greșeli, așadar El L-a ales pe Isus să vină pe pământ și să sufere pentru păcatele noastre. Sacrificiul lui Isus permite ca noi să fim iertați și curățați de păcatele noastre, astfel încât să putem trăi din nou în prezența lui Dumnezeu într-o bună zi.

O femeie pe o bancă într-un parc se gândește de unde am venit înainte de a ne naște.
Care este scopul meu în viață?

Aici, pe pământ, nu ne amintim că am trăit cu Dumnezeu. Drept urmare, trebuie să avem credință și să învățăm să alegem între bine și rău. Viața nu este ușoară, dar vremurile dificile ne ajută să apreciem fericirea și pacea.

Isus Hristos suferă și Se roagă în Grădina Ghetsimani.
Sacrificiul lui Isus

Isus a suferit și a murit pentru păcatele noastre. Dar aceasta nu îndepărtează responsabilitatea noastră – noi trebuie să alegem să-L acceptăm pe Isus pocăindu-ne când facem greșeli, fiind botezați și ținând poruncile Sale.

O femeie se roagă pentru tărie și este alinată de doi îngeri.
Unde mergem după ce murim?

Când murim, spiritul nostru se separă de trupul nostru. Spiritul nostru se duce în lumea spiritelor. Este un loc al odihnei și fericirii pentru toți cei care au făcut alegeri bune și un loc de învățare și de progres pentru cei care nu au primit încă Evanghelia lui Isus Hristos. Pentru acele spirite care L-au respins pe Isus Hristos, este un loc unde vor suferi pentru păcatele lor.

Isus Hristos propovăduiește spiritelor în lumea spiritelor.
Lumea spiritelor

Lumea spiritelor nu este destinația finală sau judecata finală. De fapt, deoarece Dumnezeu este atât de iubitor și drept, oamenilor din iad care nu au aflat niciodată despre Isus le este propovăduită Evanghelia Sa și le este oferită ocazia de a-L accepta.

Isus Hristosul Înviat Se arată Mariei Magdalena la mormântul gol.
Noi, toți, vom trăi din nou

Isus a biruit moartea pentru ca noi, toți, să putem trăi din nou. Acest lucru este numit înviere. Când suntem înviați, spiritul nostru și trupul nostru sunt reunite. Trupurile noastre vor fi perfecte și nu vom mai muri niciodată.

Isus Hristos judecă omenirea punându-i pe cei drepți la dreapta Sa.
Judecată

Isus ne va judeca potrivit faptelor noastre și dorințelor inimii noastre. El va fi pe cât de milos va putea. Deoarece faptele și dorințele noastre sunt diferite, Cerul are împărății sau grade de glorie diferite.

Soarele strălucește printre nori reprezentând împărăția celestială.
Împărăția celestială

Tatăl nostru Ceresc și Isus locuiesc în împărăția celestială. Dacă trăiți potrivit învățăturilor lui Isus și sunteți curățați de păcat prin intermediul sacrificiului Său, veți ajunge acolo. Veți locui în prezența lui Dumnezeu și veți simți bucurie trainică.

Luna strălucește pe cerul nopții reprezentând împărăția terestrială
Împărăția terestrială

Oamenii care refuză să accepte Evanghelia lui Isus Hristos, dar care trăiesc o viață onorabilă vor primi un loc în împărăția terestrială.

Stelele strălucesc pe cerul nopții reprezentând împărăția telestială.
Împărăția telestială

Cei care continuă să păcătuiască și nu se pocăiesc vor primi un loc în împărăția telestială.

Scopul vieții pe pământ

Ca parte a planului lui Dumnezeu, am dobândit, la naștere, un trup fizic. Înfruntăm multe încercări și ispite, dar avem parte, de asemenea, de fericire și dragoste. Pentru a învăța prin credință, Dumnezeu a făcut ca noi să ne uităm viața din cer. El ne-a oferit, de asemenea, libertatea de a alege, astfel încât să putem alege singuri între bine și rău. Viața pe pământ a devenit un loc de încercare unde hotărârile noastre de a trăi o viață bună și de a-L urma pe Dumnezeu aveau să stabilească dacă vom fi pregătiți să ne întoarcem și să trăim din nou în prezența Sa, într-o bună zi.

Dumnezeu Și-a dat Fiul pentru a fi Salvatorul nostru

Tatăl Ceresc a știut că, în timpul acestei vieți, niciunul dintre noi nu avea să fie perfect. Pentru a ne birui păcatele și greșelile, Dumnezeu ne-a oferit un Salvator. El L-a trimis pe Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos, pentru a ne permite să fim iertați și pentru a ne învăța cum ne putem întoarce la Tatăl nostru Ceresc.

Isus Hristos îi invită pe toți să vină la El

Misionarii pot explica, în detaliu, planul salvării și rolul lui Isus Hristos și sunt fericiți să vă răspundă la orice întrebare. Cunoașterea despre planul lui Dumnezeu vă poate schimba perspectiva și vă poate ajuta să vă trăiți viața având mai multă speranță, bucurie și având un scop.

Puteți cunoaște planul lui Dumnezeu prin intermediul Cărții lui Mormon

Puteți ajunge să cunoașteți voi înșivă realitatea planului lui Dumnezeu. Puteți să știți, de asemenea, cum vă pot ajuta învățăturile lui Isus Hristos să vă trăiți viața având un scop mai mare, cu mai multă speranță și fericire, chiar și în momente de încercare sau nesiguranță. Aceste adevăruri sunt propovăduite clar în Cartea lui Mormon. Puteți să primiți gratuit propriul exemplar al acestei cărți.

Aflați mai multe despre scopul vieții și dragostea lui Dumnezeu pentru voi