Trei moduri ușoare prin care puteți să țineți ziua de sabat sfântă

Biblia ne învață că sabatul este o zi de odihnă pe care trebuie să o ținem sfântă. Dar ce înseamnă mai precis acest lucru? Cum puteți să o țineți sfântă?

O mamă stă alături de copiii ei mici învățându-i despre Evanghelie.

Dumnezeu a creat lumea în șase zile, iar în a șaptea zi S-a odihnit (vedeți Genesa 1:1 - Genesa 2:2). A șaptea zi este ziua de sabat. Când Dumnezeu i-a dat lui Moise cele zece porunci, una dintre poruncile Sale a fost să „[ne aducem] aminte de ziua de odihnă, ca s-o [sfințim]” (Exodul 20:8).

Cuvântul sabat provine dintr-un cuvânt din limba ebraică însemnând „a te odihni de muncă”. Cuvântul sfânt înseamnă ceva care este sacru sau dedicat lui Dumnezeu. Dumnezeu dorește să facem ca duminica, ziua de sabat, să fie diferită de celelalte zile ale săptămânii, odihnindu-ne de rutina zilnică obișnuită și dedicându-ne gândurile și timpul Lui. Iată trei lucruri pe care oricine le poate face pentru a face sfântă ziua de sabat.

1

Preaslăviți-L pe Dumnezeu în ziua de sabat

Unul dintre cele mai bune moduri de a ține sfântă ziua de sabat este acela de dedica timp preaslăvirii lui Dumnezeu. În celelalte șase zile ale săptămânii, este ușor să ne lăsăm prinși de toate responsabilitățile noastre. Duminica, îți poți face timp pentru a-ți îndrepta gândurile și inima către Dumnezeu. Putem participa la adunările Bisericii. Putem citi din Biblie și alte cărți de scripturi. Și putem vorbi cu Dumnezeu în rugăciune. Aceste activități ne pot ajuta să ne simțim mai aproape de Dumnezeu, chiar și după ce a trecut sabatul.

Faceți cunoștință cu o comunitate iubitoare a Bisericii aproape de voi

Solicitați o vizită din partea misionarilor. Vă vom ajuta să știți la ce să vă așteptați la Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Apoi, vom fi la ușă pentru a vă întâmpina și vom sta alături de voi duminică!

Nume întreg
Te rugăm să scrii o valoare
Țară
Te rugăm să selectezi o țară
Adresă
Te rugăm să scrii o adresă
Număr de telefon
Te rugăm să scrii o valoare
2

Pregătiți-vă în timpul săptămânii să țineți sfântă ziua de sabat

Fără o oarecare planificare, zilele de duminica pot deveni cu ușurință la fel de ocupate ca celelalte zile ale săptămânii. Planificați-vă restul săptămânii cu gândul la ziua de sabat, astfel încât să aveți suficient timp să vă odihniți și să preaslăviți. Îndepliniți însărcinări, faceți curățenie în casă și rezolvați alte treburi sâmbăta, atunci când este posibil. În acest fel, vei simți că ziua de sabat este, cu adevărat, diferită și sfântă. 

3

Alegeți activități înălțătoare pentru ziua de sabat

Sabatul poate fi o zi în care să ne odihnim de lucrările noastre, dar aceasta nu înseamnă că nu putem face nimic duminica. Putem alege să facem activități care se concentrează asupra lui Dumnezeu, familiei și slujirii. Iată câteva activități înălțătoare de avut în vedere.

  • Vizitați membri ai familiei și prieteni.

  • Scrieți în jurnal.

  • Aflați mai multe despre strămoșii voștri și istoria familiei.

  • Faceți o plimbare și bucurați-vă de creațiile lui Dumnezeu.

  • Duceți mâncare cuiva care este bolnav.

  • Sunați sau trimiteți un mesaj unui prieten la care v-ați tot gândit.

  • Planificați sau participați la un proiect de slujire.

  • Organizați săptămânal o seară de jocuri în familie.

Dumnezeu a promis binecuvântări minunate celor care țin sfântă ziua de sabat. Vă va întări relațiile de familie. Vă va oferi o mai mare concentrare și încredere. Pe măsură ce Îi arătați Domnului dragostea voastră față de El ținând sfântă ziua de sabat, veți simți mai mult dragostea Sa în viața voastră.

Un bărbat intră într-o capelă fiind întâmpinat de membrii congregației.

Bine ați venit! Ne-ar face plăcere să vă vedem duminica.

Găsiți o clădire a Bisericii aproape de voi.

Noi preaslăvim împreună și ne ajutăm unii pe alții să devenim mai buni