Găsirea bisericii creștine potrivite pentru voi
„La ce biserică să mă duc? Îi pasă lui Dumnezeu la ce biserică merg?” Este posibil să vă fi adresat astfel de întrebări când v-ați gândit la rolul religiei în viața voastră. Iată câteva lucruri pe care le spune Biblia și care au ajutat la modelarea Bisericii noastre.
Găsiți o comunitate de credincioși
Una dintre cele zece porunci ale lui Dumnezeu este: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești” (Exodul 20:8). Unul dintre modurile prin care ținem sfântă ziua de sabat este acela de a merge la biserică. Isus ne-a învățat, de asemenea: „Voi trebuie să vă adunați laolaltă adeseori” (3 Nefi 18:22). Dumnezeu dorește ca noi să mergem cu regularitate la biserică, să-L preaslăvim și să fim întăriți de alți credincioși.
Iubiți, slujiți și împărtășiți
În afară de a merge la biserică duminica, Dumnezeu dorește să ne punem în practică, în fiecare zi, credința. El ne-a spus: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22:39). Pe măsură ce căutăm moduri de a ne iubi, sluji și împărtăși talentele cu regularitate, ca parte a unei comunități bisericești, facem ceea ce Dumnezeu dorește să facem.
O biserică condusă de Isus Hristos
În Biblie, apostolul Pavel ne-a învățat că Biserica Domnului este „[zidită] pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:20). Isus este capul Bisericii Sale și El cheamă apostoli și profeți care să-L ajute să-i îndrume și să-i învețe pe oamenii Săi. Aceeași organizare a apostolilor și profeților există în Biserica lui Hristos astăzi – Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
În anul 1820, un tânăr pe nume Joseph Smith a îngenuncheat în rugăciune, întrebându-L pe Dumnezeu căreia dintre toate bisericile creștine trebuia să i se alăture. Această rugăciune a dus la începutul restaurării de către Dumnezeu a adevărurilor pierdute și a comunicării directe, din nou, prin intermediul unui profet. Dumnezeu și Isus Hristos l-au îndrumat pe Joseph să nu se alăture unei biserici existente. În schimb, Joseph a fost chemat să fie profet și să organizeze Biserica restaurată a lui Hristos, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Binecuvântări prin preaslăvire și slujire
Dumnezeu dorește să vă ofere binecuvântări, inclusiv binecuvântarea fericirii. Puteți găsi fericire fiind, pur și simplu, împreună cu alți credincioși și slujindu-le și preaslăvind împreună cu ei.
O altă binecuvântare care vine ca urmare a participării cu regularitate la biserică este participarea la împărtășanie (sau euharistie). Înainte de a muri, Isus a luat pâine și vin, le-a binecuvântat și le-a dat ucenicilor Săi. El le-a spus că acestea reprezintă trupul și sângele Său și că ei trebuiau să continue să ia des din pâine și din vin pentru a-și aminti de El (vedeți Luca 22:19-20 și 3 Nefi 19:1-11). Aflați mai multe despre împărtășanie aici.
Acordați atenție sentimentelor pe care le aveți la biserică. Dumnezeu vă va comunica prin Duhul Sfânt dacă sunteți în locul potrivit. Spiritul vă va ajuta să simțiți „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine [și] credincioșia” (Galateni 5:22).