De ce înfăptuiesc membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă botezuri pentru cei morți?

Isus ne-a învățat că botezul este necesar pentru a primi salvarea. Dar ce se întâmplă cu oamenii care nu au avut niciodată ocazia de a fi botezați cât au fost în viață? Deoarece Dumnezeu este milostiv, El a pregătit o cale prin care toți oamenii să primească binecuvântările botezului.

Primăvara, o femeie stă în fața unui templu și explică scopul botezurilor pentru cei morți.
Primăvara, o femeie stă în fața unui templu și explică scopul botezurilor pentru cei morți.

Ce sunt botezurile pentru cei morți?

Ce sunt botezurile pentru cei morți?

Isus ne-a învățat despre importanța botezului când a spus: „Dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Sfinții din zilele din urmă credincioși pot fi botezați pentru cei care au murit fără să fie botezați. Aceste botezuri sunt înfăptuite în clădiri sfinte ale Bisericii numite temple. Participanții se îmbracă în alb și sunt botezați prin scufundare ca înlocuitor pentru persoane care au murit. Aceste botezuri trebuie înfăptuite de aceia care dețin autoritatea preoției corespunzătoare.

Pentru cine facem aceste botezuri?

Orice persoană decedată care nu a fost botezată prin puterea și autoritatea lui Dumnezeu în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă poate fi botezată prin înlocuitor.

Membrii Bisericii fac istoria familiei nu doar pentru a afla mai multe despre moștenirea lor, ci și pentru a găsi strămoși decedați care nu au fost încă botezați în Biserică. Apoi, ei pot fi botezați pentru strămoșii lor.

De ce alegem să înfăptuim botezuri pentru cei morți?

Înfăptuirea botezurilor pentru cei morți este o șansă pentru noi să facem pentru cei morți ceea ce ei nu pot face pentru ei înșiși.

Noi credem că atunci când o persoană moare, spiritul ei părăsește trupul. Aceste spirite continuă să existe într-un loc numit lumea spiritelor. În lumea spiritelor, spiritele acelor oameni care au decedat pot învăța mai multe despre Isus și despre sacrificiul Său pentru ei. Dorim să le oferim celor care nu au fost niciodată botezați cât au fost în viață ocazia de a primi binecuvântările botezului și vieții eterne.

Bazinul pentru botez așezat pe spatele a doisprezece boi din Templul Ogden, Utah.

Au cei care au decedat posibilitatea de a alege?

Deoarece conceptul botezului pentru cei morți este necunoscut multor oameni din lume, unii ar putea presupune că, atunci când aceste botezuri sunt înfăptuite, persoanele decedate devin membre ale Bisericii împotriva voinței lor. Nu este cazul.

După ce un membru al Bisericii este botezat în numele unei persoane decedate, spiritul persoanei decedate poate alege să accepte sau să respingă botezul. Numele celor decedați cărora li s-au înfăptuit botezuri nu sunt niciodată adăugate în înregistrările calității de membru ale Bisericii.

Au fost înfăptuite botezurile pentru cei morți în timpurile străvechi?

Înfăptuirea botezurilor pentru cei morți nu este o idee nouă pe care Biserica noastră tocmai a inventat-o. Ucenici ai lui Hristos au înfăptuit botezuri pentru cei morți încă din vremurile străvechi. Apostolul Pavel chiar menționează, în Noul Testament, botezul pentru cei morți când vorbește despre înviere:

„Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morți? Dacă nu învie morții nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morți?” –1 Corinteni 15:29

Practica botezurilor pentru cei morți a fost restaurată când Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a fost stabilită, la începutul anilor 1800.

Aflați mai multe despre temple și familii