Ce este Biblia sfântă?
Biblia este o carte sacră care conține cuvântul lui Dumnezeu. Prin paginile ei, Biblia sfântă ne învață că Dumnezeu nu încetează niciodată să-i iubească pe copiii Săi.
Biblia este cuvântul lui Dumnezeu
Biblia este o colecție de cărți sacre scrise de profeți din vechime și istorici. Acești autori au consemnat despre relația dintre Dumnezeu și poporul Său timp de peste 4.000 de ani. Cuvintele lor inspirate reprezintă ceea ce cunoaștem astăzi drept Biblia sfântă.
Biblia ne învață despre Isus
Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe pământ să ne salveze de păcat, tristețe, singurătate, durere și multe altele. Isus a propovăduit lecții frumoase despre slujire și dragoste și a înfăptuit multe miracole în timp ce a fost pe pământ. În Biblie, putem citi aceste istorisiri pentru a ști cum putem birui lucrurile grele cu ajutor de la Isus.
Este aici să vă ajute!
Faptul de a urma învățăturile care se găsesc în Biblie ne ajută să aflăm cine este Dumnezeu, să învățăm de la oameni buni care L-au iubit și să înțelegem mai bine cum dorește El să trăim.
Cele zece porunci
În Biblie, Dumnezeu a dat poporului Său zece porunci, sau legi, potrivit cărora să trăiască. Aceste porunci cer să Îl iubim pe Dumnezeu și să-i tratăm pe ceilalți cu respect. Nu trebuie să mințim, să furăm, să ucidem sau să comitem adulter (vedeți Exodul 20). Dumnezeu încă Se așteaptă să respectăm cele 10 porunci astăzi.
O lege mai înaltă
În Noul Testament, Isus ne-a arătat o cale mai bună pentru a-L urma pe Dumnezeu. El a propovăduit că, pe lângă faptul de a ține poruncile Sale, trebuie, de asemenea, să ne ținem gândurile și inima pure. Esența credinței în Isus constă în respectarea celor două mari porunci ale Lui – să-L iubim pe Dumnezeu și să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine.
„Ați auzit că s-a zis: «Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău». Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrășmașii voștri.” – Matei 5:43-44
Biblia ne învață despre dragoste
Cel mai important, Biblia ne învață despre dragoste. Când citim povestiri despre dragoste în Biblie, putem deveni mai asemănători lui Isus. Putem să avem mai multă grijă de alții, să slujim mai mult și să iertăm mai mult. Îi putem iubi pe Dumnezeu, pe aproapele nostru și chiar pe dușmanii noștri.
„Să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu.” – 1 Ioan 4:7
O altă mărturie despre Isus Hristos
Membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă cred, de asemenea, în altă carte sfântă de la Dumnezeu: Cartea lui Mormon. La fel ca Biblia, ea ne învață despre Isus și ne ajută să răspundem la unele din cele mai grele întrebări despre viață. Împreună, Biblia și Cartea lui Mormon ne dau o înțelegere mai profundă despre Salvator și o dragoste mai mare față de El.
Întrebări frecvente
Mai jos, sunt întrebări adresate frecvent despre membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Apăsați aici pentru a vedea lista întreagă.