Astfel, când Isus ne cere, dumneavoastră și mie, să ne „pocăim”, El ne invită să ne schimbăm mintea, cunoașterea, duhul – chiar și modul în care respirăm. El ne cere să schimbăm modul în care iubim, gândim, slujim, ne petrecem timpul, ne tratăm soția, ne învățăm copiii și chiar și cum ne îngrijim trupul. Nimic nu este mai eliberator, mai nobil sau mai crucial pentru progresul nostru personal decât concentrarea cu regularitate, zilnică, asupra pocăinței. Pocăința nu este un eveniment; este un proces. Este cheia fericirii și a conștiinței împăcate. Când este combinată cu credință, pocăința ne permite accesul la puterea ispășirii lui Isus Hristos.

„Putem să facem mai bine și să fim mai buni”, Conferința Generală, aprilie 2019

Evanghelia lui Isus Hristos ne îndeamnă să ne schimbăm. „Pocăiți-vă” este mesajul ei cel mai frecvent, iar pocăința înseamnă renunțarea la toate obiceiurile noastre – personale, familiale, etnice și naționale – care sunt contrare poruncilor lui Dumnezeu. Scopul Evangheliei este să transforme făpturile obișnuite în ființe celestiale și, pentru aceasta, este nevoie de schimbare…

Isus ne-a poruncit să ne iubim unii pe alții, iar noi dăm dovadă de această iubire prin modul în care ne slujim unii altora. Ni se poruncește, de asemenea, să-L iubim pe Dumnezeu, iar noi dăm dovadă de această iubire pocăindu-ne și ținând poruncile Sale (vedeți Ioan 14:15). Și pocăința înseamnă mai mut decât a renunța la păcatele noastre. În cel mai larg sens, pentru aceasta este nevoie de schimbare, de renunțare la toate tradițiile contrare poruncilor lui Dumnezeu. Pe măsură ce trăim în totalitate potrivit Evangheliei lui Isus Hristos, noi devenim „împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19).

„Pocăință și schimbare”, Conferința Generală, octombrie 2003

Nu vom primi mai multă sfințenie doar cerând-o. Aceasta va veni când vom face ce este necesar ca Dumnezeu să ne schimbe.

„Sfințenia și planul fericirii”, Conferința Generală, octombrie 2019

Dorința noastră de a ne pocăi demonstrează recunoștința noastră pentru darul lui Dumnezeu și pentru dragostea și sacrificiul Salvatorului pentru noi. Poruncile și legămintele preoției asigură o încercare a credinței, supunerii și dragostei față de Dumnezeu și Isus Hristos și, ce este mai important, ele oferă ocazia de a simți dragostea lui Dumnezeu și de a primi din plin bucurie, atât în această viață, cât și în viața ce va urma…

Amintiți-vă: cerurile nu vor fi pline cu cei care n-au făcut niciodată greșeli, ci cu cei care și-au dat seama că s-au abătut de la cale și care și-au îndreptat căile pentru a reveni la lumina adevărului Evangheliei.

Cu cât prețuim mai mult cuvintele profeților și le punem în practică, cu atât ne vom da seama mai bine când ne vom abate de la cale – chiar și cu numai câtorva grade.

„O diferență de câteva grade”, Conferința Generală, aprilie 2008

Invitația de a ne pocăi este rar un glas care dojenește, în schimb este o chemare plină de dragoste de a face cale întoarsă și de a ne întoarce la Dumnezeu. Această invitație este chemarea unui Tată iubitor și a Singurului Său Fiu născut de a fi mai buni decât suntem, de a avea un stil de viață mai bun, de a ne schimba și de a simți fericirea de a ține poruncile. Fiind ucenici ai lui Hristos, noi simțim bucurie pentru că avem binecuvântarea pocăinței și bucuria că suntem iertați. Acestea devin o parte din noi, modelându-ne felul de a gândi și de a simți…

Pentru cei mai mulți, pocăința este tacită și destul de personală, căutând zilnic ajutorul Domnului pentru a face schimbările necesare.

Pentru majoritatea oamenilor, pocăința este mai mult o călătorie, decât un eveniment unic în viață. Ea nu este ușoară. Este greu să ne schimbăm. Aceasta presupune să alergăm împotriva vântului, să înotăm împotriva curentului. Isus a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze”. A ne pocăi înseamnă a ne îndepărta de lucruri precum necinstea, mândria, mânia și gândurile necurate și a ne îndrepta către alte lucruri precum bunătatea, altruismul, răbdarea și spiritualitatea. Aceasta înseamnă a ne întoarce către Dumnezeu…

Pocăința nu ne schimbă numai pe noi, ci ne și binecuvântează familiile și pe cei pe care-i iubim. Prin pocăința noastră dreaptă, la timpul hotărât de Domnul, brațele întinse ale Salvatorului nu ne vor înconjura numai pe noi, ci se vor întinde și în viața urmașilor noștri. Pocăința înseamnă, întotdeauna, că ne așteaptă o fericire mai mare.

„Pocăiți-vă… ca Eu să vă pot vindeca”, Conferința Generală, octombrie 2009

Schimbarea comportamentului nostru și întoarcerea pe „calea cea bună” sunt elemente ale pocăinței, dar reprezintă doar o parte. Pocăința adevărată include, de asemenea, întoarcerea inimii noastre și a voinței noastre către Dumnezeu și renunțarea la păcat. Așa cum este explicat în Ezechiel, pocăința înseamnă „[a te] întoarce de la [păcat]… [a] face ce este bine și plăcut… [a da] înapoi zălogul… [a urma] învățăturile care dau viața și [a] nu [săvârși vreo] nelegiuire”…

Pocăința adevărată trebuie să includă credință în Domnul Isus Hristos, credința că El ne poate schimba, credința că El ne poate ierta și credința că El ne va ajuta să evităm să facem mai multe greșeli. Acest tip de credință face ca ispășirea Lui să fie eficientă în viața noastră. Când „înțelegem după aceea” și „ne întoarcem înapoi” cu ajutorul Salvatorului, putem avea speranță în promisiunile Sale și bucuria iertării. Fără Mântuitor, speranța și bucuria firești dispar, iar pocăința reprezintă doar modificări mici de comportament. Dar, exercitându-ne credința în El, noi ne convertim la capacitatea și dorința Sa de a ierta păcatul…

În loc să ne gândim la scuze, să alegem pocăința. Prin pocăință, ne putem reveni, precum fiul risipitor din pildă și putem medita la importanța eternă a faptelor noastre. Când înțelegem modul în care păcatele noastre pot influența fericirea noastră eternă, nu numai că ne pocăim cu adevărat, ci ne străduim, de asemenea, să devenim mai buni…

Faptul că ne putem pocăi este vestea bună a Evangheliei! Vina poate „[fi] ștearsă”. Putem să fim plini de bucurie, putem fi iertați de păcatele noastre și putem avea „pace în conștiință”. Putem fi eliberați de sentimentele de disperare și de robia păcatului. Putem fi plini de lumina minunată a lui Dumnezeu, iar sufletul nostru să „nu mai [fie] în durere”. Pocăința nu este doar posibilă, ci și plină de bucurie datorită Salvatorului nostru.

„Pocăința: o alegere fericită”, Conferința Generală, octombrie 2016