Cum pot să primesc iertare din partea lui Dumnezeu?

Pocăința aduce cu sine iertarea și vindecarea prin puterea lui Isus Hristos.

Pocăința înseamnă mai mult decât faptul de a ne recunoaște greșelile sau de a spune că ne pare rău. Este o schimbare în minte și în inimă care include faptul de a te îndepărta de păcat și de a te întoarce către Dumnezeu pentru ajutor și iertare. Când ne pocăim, avem parte de fericire trainică.

Pocăința este ocazia de a deveni mai buni. Dumnezeu va fi răbdător cu tine în timp ce lucrezi să birui obiceiurile rele, dependențele și să faci schimbări reale în viață. Această schimbare este posibilă prin Isus Hristos și prin sacrificiul Său. Indiferent de cât timp este necesar, merită!

De ce trebuie să mă pocăiesc?

Mulți cred că nu există ceva total bun sau total greșit. Însă Dumnezeu are așteptări de la noi și ne-a dat porunci pe care să le urmăm. Când nu ne supunem poruncilor lui Dumnezeu, păcătuim. Toți suntem imperfecți și toți trebuie să ne pocăim: „Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Păcatele noastre ne împiedică să ne putem întoarce acasă pentru a trăi alături de Dumnezeu.

Isus Hristos ne-a oferit calea prin care putem fi iertați. El a suferit pentru păcatele noastre, astfel încât, dacă ne pocăim, putem să devenim din nou curați și să nu mai avem regrete.

Binecuvântările pocăinței

Păcatul este o povară grea care ne umple de regret și de întristare. Pocăința îndepărtează aceste sentimente și le înlocuiește cu bucurie. Alma, un profet din Cartea lui Mormon, a descris fericirea pe care a simțit-o după ce s-a pocăit: „Nu poate să existe nimic la fel de minunat și de dulce ca bucuria mea” (Alma 36:21). Când ne pocăim pe deplin, suntem iertați și vindecați. Vom simți pace, bucurie, libertate și încredere.

Sesiune de studiu: cum să iert și cum să fiu iertat
Înscrie-te

Cum mă pocăiesc?

Isus Hristos are puterea de a-ți ierta păcatele. Procesul pocăinței nu este complicat, dar uneori poate fi dureros și dificil. Domnul a promis: „Acela care s-a pocăit de păcatele lui este iertat și Eu, Domnul, nu-Mi mai amintesc de ele” (D&L 58:42).

Pocăința este o experiență personală cu Isus. Pentru unele păcate poate fi nevoie de mai mult timp pentru a ne pocăi de ele.  În timp ce procesul pocăinței nu trebuie privit ca o listă cu lucruri care trebuie făcute, aceste principii te pot ajuta dacă nu ești sigur de unde să începi sau dacă îți este greu să-ți vezi progresul.

Află principiile pocăinței

Ai credință

Credința în Isus Hristos este esențială în ceea ce privește pocăința. Ai credință că Isus Hristos te poate scăpa de povara păcatului și că poți fi, din nou, curat.

Recunoaște-ți păcatul

Recunoaște că ai păcătuit – că, într-un fel, te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Schimbarea nu poate avea loc dacă refuzi să recunoști că ai făcut ceva greșit.

Regretă

Trebuie să regreți sincer lucrurile din viața ta care sunt în contradicție cu voia lui Dumnezeu. Dorește-ți sincer să faci schimbări. Odată ce păcatele-ți sunt iertate, regretul tău va fi înlocuit de bucurie.

Renunță la păcat

Regretul sincer trebuie să te facă să încetezi să faci ce este greșit. Isus i-a spus femeii care a fost prinsă în preacurvie: „Du-te, și să nu mai păcătuiești” (Ioan 8:11).

Mărturisește

Fii deschis și cinstit cu Dumnezeu prin rugăciune și recunoaște că ai făcut greșeli. Odată ce ți-ai mărturisit păcatele, cere ajutor. „În acest mod veți cunoaște dacă un om se pocăiește de păcatele lui – iată, el le va mărturisi și le va abandona.” (D&L 58:43)

Repară

Dacă este posibil, trebuie să repari stricăciunile provocate de faptele tale. Dacă ai greșit față de cineva, cere-i iertare celui în cauză și fă tot ce poți pentru a îndrepta situația.

Umple-ți viața cu bine

Umple-ți viața cu activități care te înalță spiritual și care te fac să fii responsabil. Printre acestea se numără timpul petrecut cu prieteni buni, faptul de a te ruga, de a citi din scripturi și de a te duce la Biserică. Acestea aduc cu ele putere spirituală și sporesc tăria de a birui slăbiciunile.

Continuă să vii la Hristos

Președintele Dallin H. Oaks abordează fiecare principiu al pocăinței și a spus: „Toate acestea fac parte din invitația pe care o găsim frecvent în scripturi, aceea de a veni la Isus Hristos”. Invitația Salvatorului plină de dragoste de a ne pocăi este la fel de importantă și de eliberatoare în vremurile noastre, cum a fost mereu.

Am păcătuit prea mult pentru a mă putea pocăi?

Isus a plătit prețul pentru fiecare păcat. Poate ai simțit că păcatele tale sunt prea grave sau că ai făcut aceeași greșeală de prea multe ori. Însă nu contează cât de mult am păcătuit, putem întotdeauna să ne pocăim și să fim iertați. Unele păcate pot fi mai ușor de corectat decât altele, dar Isus Hristos a oferit iertarea totală de toate păcatele. El este dornic să ierte.

Primește un exemplar gratuit al Cărții lui Mormon
Comandă acum