Poți fi iertat prin Isus Hristos
Datorită sacrificiului lui Isus pentru noi, putem să iertăm și să fim iertați.
Isus ne-a oferit darul iertării
În timpul vieții lui Isus Hristos pe pământ, El i-a învățat pe alții, a înfăptuit miracole și a răspândit Evanghelia Sa. În ultima săptămână a vieții Sale, El a înfăptuit cel mai mare miracol dintre toate când a suferit pentru păcatele noastre și Și-a dat viața.
El a luat asupra Sa păcatele lumii și a suferit pentru fiecare dintre noi. În Grădina Ghetsimani, Isus a simțit povara fiecărui păcat și durerea fiecărui om care a trăit vreodată, sângerând din fiecare por. El a fost trădat, întemnițat și răstignit pe cruce. Acesta a fost un sacrificiu pe care doar El l-a putut face și El l-a făcut de bunăvoie, deoarece El ne iubește.
Cum îmi influențează viața sacrificiul lui Isus?
Toți facem greșeli pe care nu le putem îndrepta, avem parte de pierderi pe care nu le putem recupera și înfruntăm durere și dezamăgire pe care nu le putem gestiona singuri. Datorită sacrificiului lui Hristos, nu este nevoie.
El mă ajută să iert
Isus ne poruncește să-i iertăm pe cei care ne greșesc. Poate fi foarte greu să-i iertăm pe cei care ne-au rănit sau care ne-au jignit, dar, când cerem ajutor, Hristos ne poate oferi tăria de a birui sentimentele de mânie și de amărăciune.
El mă ajută să mă pocăiesc
Isus are puterea de a ierta în totalitate. Când ne pocăim și ne bizuim pe El, vom deveni din nou curați.
El mă ajută să fiu mai puternic
Isus Hristos ne iubește și dorește să ne ajute. Prin harul Său, putem primi ajutor divin sau tăria de a face lucruri pe care nu le-am putea face singuri.
El înțelege în totalitate
Deoarece Isus Hristos a suferit pentru toate păcatele și durerile fiecăruia dintre noi, El ne cunoaște în mod perfect. El ne iubește și dorește să ne bizuim pe El în timpul încercărilor și greutăților. El știe exact prin ce trecem și știe cum să ne ajute.