Cum este comunitatea Bisericii noastre?
Biserica nu este doar un loc în care să-L preaslăvim pe Dumnezeu, este, de asemenea, un loc în care să-I slujim. Și unul dintre cele mai bune moduri de a-I sluji lui Dumnezeu este de a avea grijă de oamenii din jurul nostru. Acest lucru ar putea fi acela de a duce o masă caldă cuiva aflat la nevoie sau pur și simplu acela de a fi un prieten bun. De asemenea, membrii Bisericii se oferă voluntari să îndeplinească anumite roluri în congregația lor, precum faptul de a preda la Școala de duminica, de a cânta, de a organiza activități sau de a face muncă misionară.
Congregațiile noastre, denumite episcopii sau ramuri, sunt formate din membri ai Bisericii din cartierele învecinate. Episcopia ta poate deveni asemenea unei familii lărgite. Poate că i-ai auzit pe membrii bisericii noastre numindu-se între ei „frate” sau „soră”.
Grija față de ceilalți
Un program intitulat Slujire ne ajută să ne asigurăm că toți membrii Bisericii au un prieten pe care se pot baza în vremuri dificile. Adulților și tinerilor li se cere să se împrietenească și să aibă grijă de anumite persoane și familii. Slujirea ne ajută să urmăm exemplul lui Isus privind modul de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine. Ne vizităm unul pe altul, ne rugăm unul pentru altul, ne slujim unul altuia și ne alinăm unul pe altul.
Timpul petrecut în familie
Pentru că familiile sunt atât de importante, membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă rezervă o seară pe săptămână pentru a o petrece în familie, la care se face adesea referire cu denumirea de Seară în familie (SÎF). Membrii familiei petrec timp împreună, învață Evanghelia, mănâncă gustări și se distrează.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă asigură, de asemenea, clase și programe pentru a ajuta fiecare membru să trăiască o viață mai fericită și mai împlinită.
Grupul femeilor
Grupul femeilor este denumit Societatea de Alinare. Și, deși poate nu ai auzit de ea, este una dintre cele mai mari organizații ale femeilor din lume. Este o comunitate de surori dedicată să-i ajute pe cei aflați la nevoie, să clădească credința și să întărească familiile. Societatea de Alinare organizează diverse activități sociale și de slujire de-a lungul anului. Vino și participă alături de noi!
Grupul bărbaților
Grupul bărbaților este denumit Cvorumul Vârstnicilor. Ca parte a adunărilor Bisericii, ei se adună laolaltă pentru lecții care clădesc credința. Una dintre responsabilitățile lor importante este slujirea; ei au grijă de văduve, fac grădinărit sau chiar ajută cu mutatul mobilei. Ei organizează deseori activități sociale, precum grătare sau evenimente sportive.
Grupuri ale tinerilor
Tinerii băieți și tinerele fete cu vârste între 12 și 17 ani au propriile clase ale Școlii de duminica în timpul adunărilor de duminica ale Bisericii. O seară pe săptămână, ei se adună pentru adunări, cum ar fi drumeții, evenimente sportive, proiecte de slujire și lecții despre îndemânări necesare în viață. Ei au, de asemenea, seri de dans de câteva ori pe an.
Clasele pentru copii
Copiii cu vârsta cuprinsă între 3-11 ani participă la o clasă a Școlii de duminica, denumită Societatea Primară. Duminica, copiii de la Societatea Primară interpretează cântece, participă la activități de învățare distractive și au multe lecții despre Isus și învățăturile Sale.
Întrebări generale
Oamenii au multe întrebări despre „mormoni” sau, spus într-un mod mult mai respectuos, membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Apasă aici pentru a vedea toată lista.